Pentru a primi cele mai noi stiri si informatii va rugam sa va inscrieti pentru newsletter cu ajutorul formularului de mai jos:
VECHEA CATEDRALA ORTODOXĂ ”ADORMIREA MAICII DOMNULUI”
Catedrala Episcopiei Ortodoxe din Oradea cu hramul Adormirea Maicii Domnului, este cunoscută sub denumirea de Biserica cu Lună.
Piatra de temelie a bisericii a fost așezată în data de 9 noiembrie, 1784, în prezența episcopului ortodox de la Arad, Petru Popovici. Proiectantul bisericii a fost arhitectul Jakab Éder, iar constructorul Ioann Lins, zis și Paler. Biserica se va zidi „cu cheltuiala norodului drept credincios neunit grecesc, românesc și sârbesc”, locuitori ai orașului nou.
Au trebuit să treacă șase ani, până când biserica să fie adusă în situația de a se oficia în ea primul cult divin, în ziua de 17 noiembrie 1790. De menționat că, la acea dată, aceasta era singura biserică cu turn din Orașul Nou. Actul sfințirii bisericii s-a îndeplinit în ziua de 11 iunie 1832, în urma terminării tuturor lucrărilor, și a decorațiunilor interioare.
Din 1920, biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” este și catedrală episcopală.
Biserica cu Lună este un autentic giuvaer arhitectonic, ale cărei forme baroce sunt adaptate cu dibăcie unui program cultic tipic ortodox. Silueta edificiului este dominată de turnul – clopotniță aflat pe latura vestică, deasupra pronaosului îngust supraînălțat de un balcon destinat corului. Naosul amplu, cu expresie monumentală, este prevăzut cu mici abside laterale, elemente specifice programului cultic ortodox, care constituie și elemente de indubitabilă identitate pentru acest edificiu. Modenatura arhitectonică de inspirație barocă – și în mai mică măsură neoclasică – este tratată cu discreție, ritmul pilastrurii cu capiteluri compozite participând la crearea unui joc de volume care este în același timp dătător de umbre și lumini.
Biserica tip navă, încheiată în plan triconc (cu trei abside) – care se poate identifica și la Biserica cu Lună – este caracteristică planimetriei bizantine.
Sistemul de boltire semicilindric al navei se sprijină pe 12 pilaștri. Altarul este despărțit de naos printr-un iconostas în formă de semicerc bogat ornamentat, care are nu mai puțin de 45 de icoane.
Cea mai mare parte a vechii picturi pe lemn ca și sculptura și auritura iconostasului, sunt opera fraților Alexandru și Arsenie Teodorovici din Novisad, care au executat lucrarea în anul 1816, ajutați fiind și de Paul Murgu și Iacob Golsz.
Menționăm un caz unic în pictura bisericească românească și anume la cheia de boltă a arcadei de deasupra icononostasului, într-un medalion cu ancadrament cu frunze de laur aurii stilizate, se află chipul lui Horia, căpetenia răscoalei de la 1784 (anul depunerii pietrei de temelie a catedralei).
Prin dimensiunile ei, Biserica cu Lună era una dintre cele mai mari zidite din întreaga țară, în secolul XVIII. După măsurătorile cele mai noi, redăm aceste dimensiuni: lungimea pe axul principal 37.70 m, lățimea exterioară 16.65 m, iar cea interioară 11.30 m. Înălțimea totală a navei este de 22.40 m, din care acoperișul are 7.00 m. Înălțimea turnului până la baza coifului este de 35.20 m, înălțimea coifului până la baza crucii 17.30 m, înălțimea totală a turnului 52.50 m, iar lățimea lui 6.00x6.00 m.
Fațada principală a bisericii este împărțită în trei axe, cu turnul așezat central. Turnul se reazemă pe patru pilaștri masivi cu secțiunea pătrată, dintre care doi sunt vizibili în exterior, dar segmentați în câte un pilastru și un sfert. Toți pilaștri turnului și navei, de stil clasicist, au capiteluri ionice. Celelalte motive exterioare aparțin, în general, stilului baroc, dar între arhitectura barocă și cea clasică nu se poate face o delimitare chiar așa de tranșantă, de exemplu în cazul frontoanelor triunghiulare. Acestea din urmă, în arhitectura clasică aveau și un rol funcțional, nu numai decorativ, dar la stilul baroc se limitează numai la un rol ornamental. Alt element decorativ arhitectonic, pur baroc este frontonul curbat, cu panouri „în oglindă”, care se termină în volută, la extremității, deasupra navei cu două amfore.
Originală și extrem de rar întâlnită, cu elemente de stil baroc, este amplasarea celor șase ferestre monumentale de la naos și pronaos, în firide cu laturile concave, practicate în grosimea zidului de sus și până la sol, dar cu arcul bizantin în plin cintru. Procedeul a fost preluat apoi, la construcția Catedralei „Sf. Nicolae”.
În turn este montat un mecanism ce pune în mișcare o sferă vopsită în galben și negru, reprezentând Luna care face o rotație completă în 28 de zile.
Mecanismul a fost executat în anul 1793 de ceasornicarul orădean Georg Rueppe („in Gross-wardein”) și arată fazele Lunii, motiv pentru care biserica este cunoscută sub numele de Biserica cu Lună.
Coiful turnului s-a construit din tablă de aramă, cu aurituri. Forma coifului este de un baroc potolit, de o elegantă zveltețe. La cele patru colțuri ale coifului se află icoanele aurite ale celor patru Evangheliști, aurite fiind atât crucea cât și globul pe care se sprijină.
Un fapt demn de menționat este acel groaznic incendiu din zilele de 19-21 iunie 1836, care a pustiit jumătate din orașul Oradea, căzând pradă flăcărilor case, edificii publice și biserici. După incendiu, s-a constatat că, în mijlocul sinistrului o singură clădire mai importantă rămăsese neatinsă: Biserica cu Lună, în jurul căreia trei zile și trei nopți s-au rugat și au vegheat credincioșii, păstrând-o și înăbușind orice început de incendiu și având bucuria să vadă biserica mântuită ca prin minune, de urgia focului, fapt ce la făcut pe istoricul N. Firu, să afirme pe bună dreptate că: „În mijlocul atâtor case prefăcute în cenușe, o singură clădire stătea întreagă privind spre cer și mulțumind lui Dumnezeu că o a mântuit de deznodământul ce o amenința și această clădire era biserica ortodoxă, cea cu lună...”. Imediat după aceasta, cu noi cheltuieli, vechiul acoperiș de șindrilă s-a înlocuit cu acoperiș de tablă.
În perioada 1973-1979 biserica a fost pictată în tehnica frescă de către pictorul Eremia Profeta din București.
Pentru importanța lor istorică și pentru arta cu care au fost lucrate, dintre obiectele existente se pot evidenția: Sf. Prestol, cioplit în marmură neagră trimis în dar tocmai din Macedonia, de către macedo-români (7 mai 1970); Antimisul slavon de la 1743 datat din nou pe românește la 25 iulie 1805; clopotele din care unul cu inscripție grecească de la 1792; Sf. Potir din argint aurit bogat ornamentat; Sf. Cruce din filigram de argint de o deosebită finețe de la 1804; două cădelnițe din filigram de argint (1767-1777), candele de valoare istorică și artistică, baldachin dăruit de Mitropolitul Andrei Șaguna al Ardealului (1867) și multe alte asemenea obiecte de cult, de o rară frumusețe.
De o valoare deosebită sunt și cărțile liturgice cu vechime de secole, scrise în limba română, slavonă sau grecească. Pe filele multora dintre ele se găsesc însemnări de valoare documentară.
Prin trecutul ei, prin valoarea arhitecturală și artistică, prin rosturile ce le-a împlinit și împlinește, această măreață catedrală, deține un loc însemnat în conștiința poporului nostru, fiind declarată „monument istoric”.
Biserica ortodoxa sf arh mihail si gavril vechea catedrala
BISERICA ORTODOXĂ ”SF. ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL”
Biserica este declarată monument istoric.
După anul 1780, când cetatea își pierde importanța strategică, zona construită a orașului se extinde până la șanțul cetății, luând naștere târgul Subcetate. La răsărit de aceasta, în cartierul Velența, în locul bisericii de lemn, în perioada 1768-1779 credincioșii ortodocși din acest târg ridică o nouă biserică din cărămidă.
Biserica ortodoxă cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril, de pe str. Bacalbașa Anton 6, a fost construită între anii 1760-1780. Edificiul face parte din tipul de biserici sală, devenit tradițional, în acea perioadă în Transilvania; deasemenea ca majoritatea bisericilor din această zonă, de cult ortodox din secolul XVIII, este construită în stil baroc, dar respectă canoanele stilului bizantin în compartimentările și decorațiunile interioare. Biserica a fost clădită de meșterul Schultz și sfințită în data de 7 iulie 1779 cu mare solemnitate de Mitropolitul Carlovițului.
În anul 1836, biserica este distrusă într-un incendiu, iar în 1864 când este restaurată, i se adaugă și turnul de 40 de metri înălțime. Inițial turnul a fost acoperit cu un coif baroc în formă de bulb; actuala fleșă zveltă datând din 1864. Biserica are planul dreptunghiular, iar la intrare are un pridvor pe care se înalță turnul pătrat. Din pridvor se intră în pronaos, deasupra căruia este cafasul care se sprijină pe doi pilaștri de cărămidă. Între pronaos și naos este un perete despărțitor sculptat în lemn, cu icoane pictate în medalioane. Naosul este despărțit de altar prin catapeteasmă, care are 49 de icoane și trei uși cu inscripții grecești. Altarul se termină în formă de semicerc. Interiorul bisericii este acoperit cu o boltă semicilindrică. Pictura este realizată în stilul renașterii, iar podoabele interioare sunt în stil neobizantin cu accentuate influențe apusene.
Din zestrea de artă a acestui valoros monument trebuie remarcat iconostasul de lemn sculptat și traforat, deasemeni decorat cu picturi, fiind vorba, pe ansamblu de una din cele mai prețioase realizări ale artei decorative din întreaga zonă de nord – vest a țării.
BISERICA ”SF. ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL”
Biserica ortodoxă veche a Mănăstirii Sfânta Cruce, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, a fost ridicată în secolul XVI. Este o construcție din lemn, pe fundație din bolovani de piatră, care a fost adusă aici, din satul Corbeni. Are formă de navă și este compartimentată în altar, naos, pronaos și un pridvor închis, deasupra căruia se află o turlă oarbă. Pardoseala este din dușumea de scândură, învelitoarea din șindrilă, iar fațadele exterioare au un brâu median torsionat.
Biserica este declarată monument istoric.